VIDEO / Ce s-a întâmplat de fapt între Nicolae Guță și Florin Salam: „Cert este că microfonul a fost luat”

După ce s-a scris că între Nicolae Guță și Florin Salam a avut loc un incident, au fost făcute și primele declarații în această privință.

Conform surselor Spynews.ro, Nicolae Guță, aflat la o nuntă în poziție de naș, i-ar fi luat microfonul din mână lui Florin Salam și ar fi început să-l facă în fel și chip. Printr-o intervenție telefonică, Puiu Gheorghiu, fostul manager al lui Florin Salam, a oferit primele declarații pe această temă.

„M-am interesat. Cert este faptul că microfonul s-a luat, dar nu să-l facă cu ou și oțet. Guță împreună cu Florin au fost nași. Guță a luat microfonul ca să-i spună niște cuvinte de duh, nicidecum nu a fost vorba de injurii. Pe niciunul nu îl văd să facă așa ceva, mai ales în public. (…) În 2016, când făceam încă parte din staff-ul lui Florin, la o petrecere, tot la o nuntă, unde a fost invitat și Guță, a fost… este prea mult spus un incident sau conflict, o stare care a fost generată de o terță persoană. De atunci, drumurile lor nu s-au mai intersectat până acum, la Craiova. De aceea, Guță a dorit să spună că îl respectă și că-i va fi mereu prieten,” a explicat Puiu Gheorghiu, în emisiunea „Răi Da’ Buni”.

loading...

Sursa: https://spynews.ro/monden/video-ce-sa-intamplat-de-fapt-intre-nicolae-guta-si-florin-salam-cert-este-ca-microfonul-sa-luat-164307.html?utm_source=Browser&utm_medium=Notification&utm_campaign=Push%20Notification

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *