VIDEO Realitatea românească surprinsă de Occident: „De ce nu se revoltă românii?“

Un reportaj realizat de o televiziune străină în România anului 1988 arată realitatea cruntă căreia românii îi sunt tributari şi azi. Lipsa unor condiţii elementare de trai, constrângerile şi interdicţiile şi-au pus amprenta asupra stilului de viaţă, iar această „modificare genetică“ continuă să ne marcheze de generaţii.

Potrivit publicaţiei „Adevărul”, documentarul este realizat de televiziunea belgiană francofonă RTBF în anul 1988, pentru sprijinul disidenţei româneşti.

Pentru străini, situaţia din România este un şoc. Un cuplu de turişti povesteşte cum a ajuns în România să-şi petreacă vacanţa. Ei s-au hotărât târziu să plece undeva şi au vrut o destinaţie ieftină. Şi de asta au avut parte. „Am avut ce am plătit“, spune ea. El mărturiseşte că a slăbit 6 kilograme în concediul românesc, pentru că nu aveau ce mânca. „Farfuriile de la restaurant erau goale sau aveau câte-o gânganie. Magazinele erau goale, cu conserve expirate din 1985. Şi erau sticle, dar nouă ne era foame, nu sete“, zic turiştii.

La măcelării nu existau decât „adidaşii“ sau „patrioţii“ – copitele de porc care nu mergeau la export şi constituiau masa principală a românilor, pe lângă cartofi şi mămăligă. Străinii vorbesc stupefiaţi de „programul de alimentaţie ştiinţifică“ care impunea raţiile alimentare şi numărul de calorii ce era stabilit prin lege.

„Este obsesia românilor să găsească ceva de mâncare sau să se îmbrace, de aceea poartă cu ei mereu o PPC, sacoşa pentru ‘poate pică ceva’“, constată realizatorii. Ei menţionează şi umorul negru al românilor care se laudă cu cea mai bună zăpadă din lume – care nu se topeşte pe calorifer.

„Dar de ce nu se revoltă românii? De frică“, află jurnaliştii străini.

La ţară, când opreşte o maşină străină pe marginea drumului, localnicii înconjoară imediat vehiculul şi nou-veniţii. Sătenii sunt în picioarele goale, sparg seminţe şi fumează. „Deodorant, săpun, spray“ le cer ei belgienilor care se minunează de locurile în care au nimerit.

Traficul de ţigări de pe stradă este observat de străini: „Se întâmplă în centrul Bucureştiului, pe strada Covaci, şi este permis de Miliţia care altfel este omniprezentă şi evident închide ochii. Nu ai Kent, nu intri la doctor. Şi se poate ca un pachet de Kent să circule mai mulţi fără să fie fumat, pentru că este dat mai departe“.

Sursa: https://info-stiri.net/video-realitatea-romaneasca-surprinsa-de-occident-de-ce-nu-se-revolta-romanii/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.