VIDEO |Scene terifiante în Anglia: „Este cel mai violent atac petrecut pe pământ britanic”. Un arbitru a fost bătut şi călcat în picioare de zeci de jucători la un meci între două echipe de turci

Un meci de fotbal între două echipe de amatori a oferit un eveniment care a oripilat opinia publică. Două echipe formate exclusiv din etnici turci s-au înfruntat în finala „London Turkish League Federation Cup”, disputată în capitala Angliei. Meciul dintre Dumlupinar Yeni Malatya Spor şi GS FC s-a terminat cu scorul de 2-1, dar imaginile oferite de cele două echipe sunt de-a dreptul şocante. Arbitrul Fernando Lopez a fost călcat în picioare de fotbalişti, bătaie la care au fost părtaşi şi câţiva fani.

Arbitrul întâlnirii a fost pus la pământ şi bătut de jucătorii ambelor echipe, conform Daily Mail. Conform sursei citate, fotbaliştii lui GS FC, echipa pierzătoare, şi-au ieşit din minţi după ce le-au fost refuzate două două penalty-uri pe finalul partidei, terminând, de asemenea, meciul în nouă oameni. Comunitatea Turcă de Fotbal din Londra a anunţat ulterior pentru Sportsmail că arbitrul Lopez are doar vânătăi şi că nu a rămas cu nimic rupt după acest incident.

„Cu siguranţă e cel mai violent atac asupra unui arbitru petrecut pe pământ britanic”, a declarat reprezentantul Ref Support UK, Martin Cassidy.

loading...

Un oficial al ligii a oferit şi primele declaraţii pe seama incidentului: „Îi vrem afară. E dezgustător şi îi condamnăm. Cerem excluderea permanentă a celor implicaţi, odată ce poliţia va identifica vionovaţii. Îi vrem afară, chiar dacă e o ligă pentru comunitatea turcă în Marea Britanie, care se joacă de peste 40 de ani”.

Poliţia a fost chemată la faţa locului, iar un martor a declarat că arbitrul nu ar vrea să depună plângere în urma acestui eveniment.

Sursa: https://infoalert.ro/video-scene-terifiante-in-anglia-este-cel-mai-violent-atac-petrecut-pe-pamant-britanic-un-arbitru-a-fost-batut-si-calcat-in-picioare-de-zeci-de-jucatori-la-un-meci-intre-doua-echi/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *