Politica

ALEGERI LOCALE | Ludovic Orban: Şi în alte ţări au fost scrutine și nu au existat efecte negative asupra sănătăţii. Dacă toţi candidaţii poartă mască, riscul e redus

Premierul Ludovic Orban a confirmat, vineri, că alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie, așa cum prevede legea adoptată de Parlament și promugată, joi, de președintele Klaus Iohannis. Șeful Guvernului a precizat că scrutinul nu ar trebui să ducă la o creștere a numărului de noilor cazuri de coronavirus, atât timp cât este bine organizat, iar oamenii poartă măștile de protecție. Tot vineri, Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat calendarul organizării scrutinului. Dat fiind pericolul COVID-19, se prefugurează o campanie electorală atipică. Alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc tot anul acesta, teoretic pe 6 decembrie.

Ludovic Orban, despre organizarea alegerilor locale în plină epidemie de coronavirus: Dacă toţi candidaţii poartă mască, riscul este redus

Premierul Ludovic Orban a confirmat că data alegerilor locale este 27 septembrie, așa cum a stabilit Parlamentul, și a susținut că nu ar trebuie să existe îngrijorări cu privire la o eventuală creștere a numărului de infectări cu coronavirus, atât timp cât scrutinul este bine organizat, iar oamenii poară măști de protecție. Șeful Guvernului a ținut să amintească faptul că și alte state, precum Polonia și Croația, au organizat alegeri pe timp de epidemie, iar situația privind răspândirea COVID-19 nu s-a agravat apoi.

„Data alegerilor e 27 septembrie, cum a stabilit Parlamentul. Şi alte ţări au organizat alegeri, precum Polonia, Croaţia, și nu au fost efecte negative asupra sănătăţii.

Sigur, depinde şi cum le organizezi, regulile de campanie, astfel încât să nu faci adunări publice. Dacă toţi candidaţii poartă mască, riscul este redus. Organizarea secţiilor de votare este și ea foarte importantă.

Obiectivul nostru este, bineînțeles, să reducem numărul de cazuri, să oprim răspândirea bolii”, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban.

Alegerile locale vor avea loc pe 27 septembrie. AEP a anunțat calendarul pentru organizarea scrutinului
Alegerile locale ar fi trebuit să se organizeze până acum, dar au fost amânate din cauza izbucniri epidemiei de coronavirus.

Pe 8 iulie, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede organizarea alegerilor locale pe data de 27 septembrie. Actul normativ a trecut cu 253 „pentru”, două voturi „împotriva” şi 36 de abţineri. Pe 16 iunie, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea.

Vineri, Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat calendarul desfășurării alegerilor.

Premierul Ludovic Orban a explicat dinainte cam cum se vor desfășura aceste alegeri, dat fiind pericolul COVID-19: „Nu se vor putea organiza adunări publice, mitinguri electorale, normal, dacă se face campanie din casă în casă, candidaţii vor trebui să poarte mască, pentru că în spaţii închise se poartă mască, se va apela la o campanie mai intensă pe media, pe online. n organizarea secţiilor de vot, evident, trebuie să iei nişte măsuri legate de numărul maxim de persoane care să intre, se stă la coadă la anumită distanţă, trebuie dezinfectanţi, măşti de protecţie, toate regulile trebuie respectate”.

Alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc tot anul acesta, teoretic pe 6 decembrie.

sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *