ALERTĂ de securitate în Germania după ce un român a comis un atac cu un cuţit | FOTO


ALERTĂ de securitate în Germania după ce un român a comis un atac cu un cuţit | FOTO

Autorităţile germane au efectuat, vineri, o amplă operaţiune de securitate în Gara centrală din oraşul Hanovra, după ce un român l-a atacat cu un cuţit pe un german, care a fost rănit grav.
Incidentul a avut loc vineri la prânz într-o zonă de restaurante, în Gara centrală din oraşul Hanovra, situat în nordul Germaniei.

Un român în vârstă de 53 de ani l-a atacat cu un cuţit pe un german în vârstă de 48 de ani. Cetăţeanul german este în stare gravă, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate germane citate de revista Bild.

Zeci de agenţi de poliţie au fost mobilizaţi în Gara centrală din Hanovra în urma incidentului.
Românul a fugit după comiterea atacului, dar în scurt timp a fost prins şi plasat în arest preventiv.
Autorităţile germane suspectează că este vorba de o altercaţie între doi oameni fără adăpost, excluzând ipoteza unui act terorist.
MEDIAFAX.RO

https://www.mediafax.ro/externe/alerta-de-securitate-in-germania-dupa-ce-un-roman-a-comis-un-atac-cu-un-cutit-foto-17731022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *