Călin Popescu Tăriceanu, amendat de CNCD, după ce l-a numit „Fuhrer” pe Klaus Iohannis

Călin Popescu Tăriceanu a fost amendat de Consiliul Național pentru Combaterea discriminării (CNCD), după ce a folosit cuvântul „Fuhrer” la adresa președintelui Klaus Iohannis.

Spațiul virtual este atent monitorizat de autorități. Astfel, un mesaj publicat pe o rețea socială implică la fel de multă răspundere în fața legii precum o declarație susținută într-o conferință de presă. Un exemplu în acest sens este Călin Popescu Tăriceanu, care, în urmă cu mai bine de o lună de zile a publicat un mesaj dur la adresa lui Klaus Iohannis.

Fostul premier al României, în mesajul publicat pe pagina sa de Facebook, a folosit termenul „Fuhrer”. Liderul ALDE a fost sancționat cu 2.000 de lei de CNCD, care a decis că afirmația lui Tăriceanu „reprezintă o faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate”.

Hotărârea CNCD a fost adoptată cu 7 voturi „pentru” și 1 împotrivă.

Ce înseamnă „Fuhrer”

„Fuhrer” este un termen devenit popular în Germania nazistă. Adolf Hitler s-a autoproclamat „Fuhrer” după venirea la putere, în 1933. Așadar „Fuhrer” se referă la un conducător într-un regim dictatorial, termen utilizat de cele mai multe ori în mod ironic în zilele noastre.

Motivarea CNCD

„Afirmațiile domnului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, din data de 16.04.2020, comunicate prin pagina de socializare, în care a utilizat termenul de ‘Führer’ la adresa Președintelui României reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, a notat Consiliul Național pentru Comabaterea Discriminării într-un comunicat de presă.

Mesajul lui Călin Popescu Tăriceanu pentru Klaus Iohannis

CNCD a decis sancționarea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru următorul mesaj:

„Pe domnul Iohannis l-au lasat nervii. Cred ca izolarea nu-i priește nici domniei sale, cum nu ne priește nici nouă. Doar așa îmi explic atacul furibund la toți cei care nu sunt de acord cu instrucțiunile de la Cotroceni. Astăzi a revenit la împărțirea politicienilor. Între buni și răi. Ăia buni pot să muncească pentru țară. Ăia răi pot doar să dea sfaturi și în schimbul acestor sfaturi ei se aleg cu niște dosare penale. Cum sunt absolut convins că mă număr printre politicienii răi, îi dau câteva sfaturi:

1. Să o lase mai ușor cu amenințările că nu e Fuhrer ci, încă, Președintele României.

2. Să nu mai amenințe Parlamentul pentru că a mai facut-o Traian Băsescu și nu s-a sfârșit bine pentru el”, a notat Călin Popescu Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook.

sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *