Cuvântul anului 2018, conform Oxford Dictionaries

Cuvântul anului 2018 este “toxic”, anunţă Oxford Dictionaries, compania britanică arătând că, în ultimele 11 luni, căutările pentru respectivul termen au crescut cu 45%, notează The Independent.

Reprezentanţii companiei care editează unul dintre cele mai cunoscute dicţionare din lume au spus că sensul de bază al cuvântului, “otrăvitor”, s-a lărgit odată cu dezvoltarea mişcării #MeToo, care militează împotriva hărţuirii sexuale, dar şi a sentimentului de instabilitate politică adusă de votul Brexit, scrie Mediafax.

Astfel, cuvântul “toxic” a fost ales pentru că redă spiritul, atmosfera şi motivele de preocupare din 2018.

Potrivit editorilor britanici, “toxic” a concurat cu “gaslighting” (a manipula pe cineva pentru a-l face să creadă că are afecţiuni mintale), “incel” (celibat involuntar; există şi mişcarea “incel” – comunitate online de bărbaţi uniţi de incapacitatea de a convinge femeile să facă sex cu ei) şi “techlash” (critici virulente la adresa marilor companii din domeniul tehnologiei, precum Google şi Facebook).

“Analizând acest an din punctul de vedere al limbajului, am întâlnit de mai multe ori cuvântul «toxic» folosit pentru a descrie tot mai multe împrejurări cu care ne confruntăm toţi”, a declarat, joi, Casper Grathwohl, preşedintele Oxford Dictionaries.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *