Dăncilă anunţă că nu se teme de o moţiune de cenzură: Am încredere în colegii şi colegele mele


Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu îi este frică de moţiunea de cenzură pregătită de Opoziţie deoarece are încredere în colegii de partid şi de coaliţie, cât şi pentru că a îndeplinit majoritatea punctelor din programul de guvernare.
“Nu îmi este frică de o moţiune de cenzură. Am încredere în toţi colegii şi colegele mele, în coaliţie de guvernare şi am increderea că marea majoritate a lucrurilor din programul de guvernare le-am pus în practică”, a afirmat Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PSD, care a avut loc luni la Parlament.

La rândul său, întrebat dacă are vreo emoţie la moţiunea de cenzură, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a replicat: “Nu cred că au şanse”, precizând că are încredere că parlamentarii PSD nu vor vota pentru moţiune.
În perioada următoare PNL vrea să depună o moţiune de cenzură în Parlament împotriva Guvernului.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că Opoziţia va stabili data la care va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, după 1 decembrie, precizând că PNL încă nu au ajuns la numărul necesar de parlamentari pentru a căderea Cabinetului Dăncilă.

Liderul PNL a adăugat că se bazează pe parlamentari din UDMR, PSD şi ALDE pentru a trece moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

În schimb, Ludovic Orban spunea cu altă ocazie, mai precis pe 19 noiembrie, că PSD-ALDE-UDMR formează, la ora actuală, o majoritate de 62% în Parlament, iar la Senat social-democraţii au singuri majoritate.

Referitor la subiect, senatorul PMP Traian Băsescu a declarat, duminică la România Tv, că parte din Opoziţie nu doreşte cu adevărat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, adăugând ironic că poate aceasta va fi depusă în noapte de Revelion, de Crăciun sau poate chiar anul viitor, la Paşte.

MEDIAFAX.RO

https://www.mediafax.ro/politic/dancila-anunta-ca-nu-se-teme-de-o-motiune-de-cenzura-am-incredere-in-colegii-si-colegele-mele-17706159

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *