Numărul imobilelor vândute în noiembrie a scăzut faţă de luna trecută


Numărul imobilelor vândute în noiembrie a scăzut faţă de luna trecută

În luna noiembrie 2018, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 46.513 imobile, cu 6.325 mai puţine faţă de luna octombrie, informează Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna noiembrie a acestui an este cu 12.380 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna noiembrie 2018, în Bucureşti – 8.038, Ilfov – 3.631, Timiş – 3.267. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Gorj – 265, Sălaj – 264, Olt – 214.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna noiembrie 2018, a fost de 23.182, cu 1.522 mai mic faţă de luna noiembrie 2017. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 3.589, Ilfov – 2.042, Timiş – 1.532. La polul opus, se află judeţele Bistriţa Năsăud – 68, Sălaj – 65, Covasna – 50.
MEDIAFAX.RO

https://www.mediafax.ro/economic/numarul-imobilelor-vandute-in-noiembrie-a-scazut-fata-de-luna-trecuta-17754250

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *