Oficial de la Kiev: Rusia a blocat două porturi ucrainene de la Marea Azov


Oficial de la Kiev: Rusia a blocat două porturi ucrainene de la Marea Azov

Volodymyr Omelyan, ministrul ucrainean al Infrastructurii, susţine că porturile ucrainene Berdeansk şi Mariupol de la Marea Azov sunt sub blocadă, forţele ruse nepermiţând accesul sau plecarea navelor, informează agenţia de ştiri Reuters.
În total, 35 de nave nu pot efectua operaţiunile normale, intrarea în Marea Azov fiind permisă doar vasele care se îndreaptă spre porturile ruseşti, a precizat oficialul de la Kiev.

“Scopul este simplu – prin blocarea porturilor ucrainene de la Marea Azov, Rusia speră să alunge Ucraina de pe propriul teritoriu – teritoriu care ne aparţine în conformitate cu toate legile internaţionale relevante”, a mai afirmat Omelyan.

Duminică, ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul asupra a trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor.
Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) susţine că navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu au pătruns neautorizat în apele teritoriale ruse, ignorând somaţiile.
MEDIAFAX.RO
https://www.mediafax.ro/externe/oficial-de-la-kiev-rusia-a-blocat-doua-porturi-ucrainene-de-la-marea-azov-17723260

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *