Mircea Badea, mesaj tranșant pentru Laura Codruța Kovesi: ”Sigur, sigur vei intra la pușcărie!”

Mircea Badea a făcut spectacol în emisiunea sa, ”În gura presei”, de la Antena 1, după ce a transmis că aștepta de mult momentul ca Laura Codruța Kovesi să fie pusă sub acuzare și, mai mult, de-abia așteaptă să o vadă la închisoare! Jurnalistula spus că este convins că fosta șefă DNA va ajunge după gratii.

„Toată lume o arde cu funcţia de procuror european, numai că acest lucru nu are nicio importanţă”, spune Mircea Badea. Realizatorul de televiziune consideră că fosta șefă a DNA ”a minţit tot timpul, deşi Sebastian Ghiţă avea toate probele. Se pare că lucrurile s-au produs, vom vedea foarte curând acele imagini”, mai spune Badea.

Mircea Badea este sigur că Laura Codruța Kovesi va merge la pușcărie

Jurnalstul a spus că nu există nicio diferenţă între reacţia Laurei Codruţa Kovesi de miercuri seară şi reacţia Elenei Udrea imediat după ce s-a început urmărirea penală împotriva ei. A ieşit pe toate posturile să spună că procurorii sunt la ordin politic, deşi până acum a susţinut exact contrariul.

Sursa: https://stirimondene.fanatik.ro/mircea-badea-mesaj-transant-pentru-laura-codruta-kovesi-sigur-sigur-vei-intra-la-puscarie-18371040

Posted on

SABOTOR ÎN PSD! Dragnea nu l-a mirosit şi A ATACAT VIRULENT. A devoalat dezastrul pregătit în România. News alert

Primarul PSD Vladimir Petruț a lansat un apel parlamentarilor coaliției majoritare să nu voteze bugetul pentru anul 2019, atenționând că este „cel mai slab din istoria României”.

„Este cel mai slab buget din istoria României iar cei care l-au întocmit sunt în afara subiectului. Fac apel la parlamentarii puterii să nu voteze proiectul bugetului de stat pe 2019 pentru că este unul dezastruos, care va afecta toată populaţia, ar trebui să aibă loc discuţii punctuale, serioase şi să se găsească soluţii la probleme, pentru că în programul de guvernare scrie că se va asigura bunăstare pentru toată lumea, nu pentru o parte da şi pentru o parte nu.

Parlamentarii vor veni în teritoriu şi vor da socoteală oamenilor. Este dezastru, nu ne-a consultat nimeni. Cu siguranţă riscăm să intrăm în incapacitate de plată, în faliment. Nu am mai fost niciodată într-o astfel de situaţie, nu ne-am putut gândi că o să ajungem astfel. E tragic”, a declarat Petruț, pentru Mediafax.

Primarul orașului Cavnic a mai declarat că nu vor putea fi asigurate sumele pentru plata utilităților, singura soluție fiind restructurarea personalului.

„Dacă dăm afară arhitectul, cine mai dă avize? Pe cine să dăm afară, cum vom funcţionăm apoi? Scrie undeva în programul de guvernare despre restructurarea angajaţilor? Dacă nu ar fi dat anul trecut atâtea creşteri salariale şi nu băgau şi voucherele şi norma de hrană poate ne descurcam. Acum nu ştiu ce va fi.

Nu putem majora nici impozitele, pentru că acestea au fost stabilite la sfârşitul anului trecut şi nu mai pot fi modificate. De asemenea, avem foarte multe societăţi comerciale care sunt în insolvenţă şi care nu plătesc impozite, cauză din care pierd 30% din bugetul oraşului”, a mai adăugat Vladimir Petruț.

Sursa: https://evz.ro/psd-dragnea-buget-primar-vladimir-petrut.html?utm_source=b14&utm_medium=referral

Posted on

Iohannis, prima reacţie privind anchetarea lui Kovesi: Secția specială pentru anchetarea magistraților nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de intimidare

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie după citarea Laurei Codruţa Kovesi la secţia specială de anchetare a magistraţilor pentru vineri în calitate de suspect privind infracţiunea de abuz în serviciu, mărturie minciunoasă şi luare de mită. Şeful statului a subliniat că prioritatea principală trebuie să fie protejarea şi consolidarea statului de drept şi a solicitat secţiei speciale să respecte cu stricteţe legea şi să nu devină un instrument politic de anchetă şi intimidare.

Klaus Iohannis a condamnat majoritatea PSD-ALDE pentru înfiinţarea acestei secţii care a fost criticată şi de organismele europene şi cere coaliţiei să nu facă şi alţi paşi care să îndepărteze România de parcursul european.

Şeful Statului a subliniat că lupta anticorupţie va continua în România în ciuda tuturor celor care vor să îngenuncheze statul dre drept sau să controleze justiţia.

Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:

Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilități în statul român, indiferent de funcțiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea și consolidarea statului de drept.

Solicit Secției de investigare a infracțiunilor din justiție corectitudine maximă, respectarea cu strictețe a legii și clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruța Kövesi, conducerea acestei secții având o imensă răspundere în acest sens.

Secția specială pentru anchetarea magistraților nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă și intimidare a magistraților și procurorilor. Am contestat încă de la început înființarea unui astfel de organism, sever criticată și de către Comisia de la Veneția, Comisia Europeană și GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanții de independență în raport cu factorul politic și poate afecta încrederea cetățenilor în justiție.

Majoritatea PSD-ALDE a ignorat cu bună știință toate aceste avertismente, astfel că această secție specială, în acest moment, funcționează. Tot această majoritate, printr-o serie de modificări nocive ale legilor justiției, este direct responsabilă pentru generarea conflictului care există acum în rândul magistraților. PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiție și a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României, mai nou, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamând, de asemenea, presiuni și interferențe.

Atenționez majoritatea PSD-ALDE să înceteze să mai facă și alți pași înapoi care să îndepărteze România de parcursul său european, ca stat democratic consolidat. Este imperativ ca PSD-ALDE să pună în aplicare cu celeritate opiniile Raportului Comisiei de la Veneția și recomandările cuprinse în Raportul Comisiei Europene privind MCV, astfel încât independența justiției și lupta anticorupție să nu fie afectate, iar fundația democratică a statului român să nu fie periclitată.

Lupta anticorupție va continua în România, în ciuda oricăror eforturi agresive ale celor care își doresc să controleze justiția și să îngenuncheze statul de drept. Ca Președinte, voi acționa și mai departe pentru menținerea statutului pe care România și l-a câștigat cu mari sacrificii, de țară în care instituțiile sunt puternice, dar sunt puternice prin aplicarea corectă a legii, nu prin abuzuri.

Sursa: https://www.b1.ro/stiri/eveniment/iohannis-reactie-anchetare-kovesi-262560.html

Posted on

UDMR va vota proiectul de buget: PSD şi ALDE au obţinut sprijinul necesar pentru a scăpa de emoţii la votul din Parlament

Preşedintele UDMRKelemen Hunor, a anunţat joi că partidul pe care îl conduce va vota proiectul de buget pe 2019 în Parlament. Astfel, PSD şi ALDE şi-au asigurat sprijinul necesar pentru a scăpa de emoţii la votul ce va avea loc vineri în plenul reunit al Parlamentului.

”După discuțiile de săptămâna trecută și după proiectul dezbătut, eu cred că majoritatea problemelor au fost rezolvate. Au fost câteva chestiuni care necesitau corecții și s-au rezolvat (…) Lucrurile arată cu totul și cu totul altfel față de acum 2-3 săptămâni. De aceea noi am considerat și am luat o decizie: dacă astăzi, mâine când se va vota pe articole nu se va schimba nimic în ceea ce privește amendamentele noastre, atunci la votul final vom vota bugetul.”, a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a pledat pentru aprobarea cât mai rapidă a bugetului pe 2019.

”Este important cât mai repede autorităţile locale şi tot ce înseamnă administraţia locală şi centrală, educaţie şi sănătatea să aibă bugetul aprobat. Investiţiile să fie aprobate şi să ştie toată lumea începând de săptămâna viitoare pe ce se poate baza. Oricum am pierdut două luni de zile. E o pierdere uriaşă, mai ales în zona de investiţii”, a adăugat liderul UDMR.

PSD-ALDE avea emoţii privind votul de vineri după ce coaliţia a pierdut mai mulţi parlamentarii, majoritatea plecând pentru partidul lui Ponta, iar astfel majoritatea este tot mai fragilă.

Sursa: https://www.b1.ro/stiri/politica/udmr-voteaza-bugetul-262545.html

Posted on