Premieră mondială! Primul bebeluș din lume care a urmat un tratament cu canabis. Pentru ce afecțiuni este indicat să fie administrată planta

Un bebeluș din Marea Britanie a devenit primul copil din lume tratat prin terapie cu canabis, substanță foarte controversată. Luat în cantități mari, canabisul produce halucinații, iar excesul poate duce chiar la moarte.

Oscar Parodi s-a născut pe data de 11 martie, prin ceraziană, la Spitalul Universitar Norfolk și Norwich. El a fost născut de urgență și a devenit primul bebeluș din lume căruia i s-a administrat un tratament bazat pe canabis.

Medicamentele din canabis ar putea fi utilizate pentru tratarea diferitelor afecțiuni ale nou-născuților, printre care cei cu risc de convulsii și leziuni cerebrale, potrivit cercetătorilor.

Mama bebelușului a afirmat că a avut de luat o decizie foarte grea, însă acceptat, în speranța că acest tratament îi va salva copilul abia născut. Oascar a rămas în spital pentru supraveghere și tratament timp de nouă zie, fiind monitorizat permanent.

„Este pentru prima dată când un medicament derivat din canabis este testat intravenos în tratamentul copiilor. Sperăm că va ajuta la prevenirea convulsiilor şi protejarea creierului nou-născuţilor”, a declarat profesorul Paul Clarke, consultant neonatolog al NNUH din Marea Britanie.

Ce este canabisul și la ce este bun

Canabisul este o plantă care face parte din familia canabinoidelor, alături de marijuana și hașiș-ul. Inițial, aceste plante au fost folosite în scop medicinal, dar odată cu trecerea timpului și cu experimentarea efectelor date de acestea, ele au devenit droguri care, consumate în mod frecvent, produc stări anormale, fiind folosite și în scop recreativ.

Canabisul poate avea efecte terapeutice în ceea ce privește apetitul, dar și în ameliorarea tulburărilor psihice și chiar simtomele epilepsiei, astmului, cancerului și bolii Alzheimer.

Planta de canabis mai ajută și la diminuarea durerilor menstruale și poate reduce riscul diabetului și al obezității, potrivit Parlamentului European.

Sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-internationale/premiera-mondiala-primul-bebelus-din-lume-care-a-urmat-un-tratament-cu-canabis-pentru-ce-afectiuni-este-indicat-sa-fie-administrata-planta-228507.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *