Salome Zurabishvili a câştigat alegerile prezidenţiale din Georgia


Salome Zurabishvili a câştigat alegerile prezidenţiale din Georgia

Fostul ministru georgian de Externe, Salome Zurabishvili, a câştigat alegerile prezidenţiale din Georgia, a anunţat joi dimineaţă comisia electorală, relatează site-ul agenţiei Dpa.
Salome Zurabishvili, în vârstă de 66 de ani, a devenit astfel prima femeie care îndeplineşte funcţia de preşedinte în Georgia.

Aceasta a câştigat alegerile prezidenţiale, obţinând 59,6% din voturi, în timp ce oponentul său, Grigol Vashadze, care a îndeplinit de asemenea, în trecut, funcţia de ministru de Externe, a obţinut 40,4% din voturi.

“Ţara a luat o decizie fundamentală astăzi. Cu toţii, definitiv şi ferm, am spus nu trecutului”, a declarat Zurabishvili.
Zurabishvili a candidat în mod independent, însă a fost susţinută de Partidul Visul Georgian, care intenţionează să dezvolte relaţiile atât cu Rusia, cât şi cu Uniunea Europeană.

Aceasta a declarat că nu va încerca să aibă un dialog cu cei care nu au susţinut-o în cursa pentru funcţia de preşedinte.

Vashadze susţine integrarea în Uniunea Europeană şi în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Predecesorul lui Zurabishvili, Giorgi Margvelashvili, a refuzat să candideze încă o dată.
MEDIAFAX.RO
https://www.mediafax.ro/externe/salome-zurabishvili-a-castigat-alegerile-prezidentiale-din-georgia-17722280

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *